Archive for octobre, 2009

BCR propune dobanzi fixe mai mici pentru creditele de nevoi personale

Jeudi, octobre 15th, 2009

BCR reduce dobanzile fixe la creditele de nevoi personale fara garantii, clientii fideli ai bancii beneficiind de costuri chiar mai mici, atat in lei, cat si in euro.

Astfel, la un credit fara ipoteca, Banca propune o dobanda fixa de 13,25% pentru euro, in timp ce imprumuturile in lei se pot face cu o dobanda ce variaza intre 14% si 15,75%, in functie de scadenta. Pentru clientii care au un istoric bun cu banca, au o polita de asigurare complexa si isi incaseaza salariul intr-un cont BCR, dobanda fixa este redusa cu pana la 2,5 puncte procentuale.

O dobanda de 11,95% pe an este posibila astfel in cazul creditelor de nevoi personale pe maximum doi ani. Pentru un imprumut pe o perioada mai lunga contractat de un client fara niciun istoric cu banca, dobanda nominala poate urca pana la 15,75% pe an, fiind cu cel mult 0,75% puncte mai mica in raport cu nivelurile anterioare.

Prin dobanzile fixe se doreste protejarea clientilor de fluctuatii si stabilitatea ratelor de credit, explica Stefan Coroianu, director executiv al Directiei Credite Retail de la BCR.

Pe segmentul creditelor ipotecare, dobanda fixa porneste de la 9,25% pentru perioade de mai putin de zece ani si atinge 11% pentru credite bancare pe perioade intre 25 si 30 de ani. Daca aceasta este situatia in cazul unui imprumut in valuta, la creditele in lei nivelul dobanzii se ridica  la 14,5%.